Experți în medicină legală și medici rezidenți din domeniu au participat, pe parcursul lunii noiembrie, la Atelierul de instruire privind procedura națională de examinare medico-legală a copilului victimă a violenței fizice și sexuale în cadrul Centrului de tip Barnahus.
Activitatea a urmărit un scop dublu, consolidarea capacității experților medico-legali privind examinarea medico-legală a copilului victimă a violenței fizice și sexuale, și sensibilizarea cu privire la necesitatea examinării medico-legale a copilului în cadrul Centrului de tip Barnahus.
Atelierul a presupus două a două sesiuni, una teoretică care s-a desfășurat în data de 8 noiembrie 2022 și una practică, aceasta a avut loc pe 30 noiembrie curent.
În cadrul sesiunii teoretice participanții au fost instruiți cu privire la
- procedura națională de examinare medico-legală a copilului victimă a violenței fizice și sexuale și particularitățile psihologice ale copiilor victime ale violentei;
- aspectele de comunicare și abordare a copiilor în procesul de acordare a serviciilor de asistență specializată în cadrul Centrului Barnahus.
Totodată, cursanților le-a fost prezentată procedura de examinare medicală și medico-legală a copilului victimă a violenței fizice și sexuale, reglementată în Manualul operațional aprobat prin ordinul Ministerului Muncii și protecției Sociale nr. 18 din 15.02.22. La sesiunea teoretică au participat toți experții în medicină legală din țară, peste 50 de experți medico-legali.
Sesiunea practică a Atelierului a avut loc la Centrul regional de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor cu participarea a cinci experți medico-legali din zona de nord a țării și a doi medici rezidenți la medicină legală.
În cadrul sesiunii participanților le-a fost prezentată metodologia de utilizarea a colposcopului în procesul de examinare medico-legală a copilului victimă a violenței sexuale. Fiecare participant a avut ocazia să practice utilizarea colposcopului.
Formatoarea sesiunii practice, Natalia Toporeț, asistentă universitară la Catedra de medicină legală a USMF ,,Nicolae Testemițanu” a ghidat participanții la partea practică a instruirii și le-a vorbit despre documentarea expertizei medico- legale a copilului victimă a violenței sexuale.
Atelierul de instruire privind procedura națională de examinare medico-legală a copilului victimă a violenței fizice și sexuale în cadrul Centrului de tip Barnahus va contribui la sensibilizarea profesioniștilor vizați și va constitui un pas important pentru a-i determina pe toți specialiștii să acționeze în interesul superior al copilului și să accepte examinarea copiilor victime ai infracțiunilor doar în cadrul Centrului de tip Barnahus.
Această activitate a fost organizată de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) în parteneriat cu Centrul de Medicină Legală și Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” cu suportul fundației World Childhood Foundation oferit prin intermediul proiectului „Răspunsul multidisciplinar la cazurile de violență față de copii”.