ONG-urile din sudul Moldovei au fost instruite de CNPAC cu privire la serviciul de tip Barnahus, care urmează să fie creat la Cahul

32

În sudul Moldovei, justiția devine mai prietenoasă copiilor odată cu inițierea procesului de creare a Centrului de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor – de tip Barnahus Sud. În acest context, pe 9 septembrie curent, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) a organizat un atelier de lucru pentru 25 de reprezentanți ai ONG-urilor din sudul țării, active în domeniul protecției copiilor afectați de violență.

Daniela Sîmboteanu, președinta CNPAC, a subliniat în mesajul său de salut importanța creării acestui serviciu în Republica Moldova și-a exprimat speranța că, astfel, copiii implicați în sistemul justiției nu vor mai fi supuși revictimizării.

„Deschiderea celui de-al doilea centru de tip Barnahus în sudul Moldovei reconfirmă angajamentul asumat de guvernare, partenerii de dezvoltare și toți actorii implicați de a asigura o justiție prietenoasă pentru copii”, a declarat Daniela Sîmboteanu.

Atelierul, facilitat de psihologa Liliana Grosu și coordonatoarea programului Justiție prietenoasă copilului în cadrul CNPAC, Carolina Bagrin, a abordat mai multe aspecte importante, printre care:

  • Informarea ONG-urilor despre principiile justiției prietenoase pentru copiii victime/martori ai infracțiunilor;
  • Consolidarea unei rețele locale de specialiști care lucrează în interesul superioar al copiilor;
  • Prezentarea serviciului de asistență integrată pentru copiii victime/martori ai infracțiunilor de tip Barnahus.

Participanții au luat parte la activități practice, discutând despre importanța respectării principiilor justiției prietenoase copiilor victime sau martori ai infracțiunilor și subliniind că acestea sunt esențiale pentru a preveni revictimizarea și pentru a asigura eficiența procesului de reabilitare.

Reamintim că, în Republica Moldova, serviciul de tip Barnahus a fost instituit prin Hotărârea de Guvern nr. 708 din 2019, ca un serviciu social de specializare înaltă, fără cazare, care oferă asistență integrată copiilor (în domeniul social, juridic și medical) la nivel regional. Primul centru regional de acest tip funcționează în zona de Nord, din 2022.

Activitatea este realizată în cadrul proiectuluiServicii mai bune pentru copii în contact cu sistemul de justiție, părinți și adolescente”, implementat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii (CNPAC) în parteneriat cu UNICEF cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare.