50 de medici legiști, proctologi și ginecologi din Bălți, Chișinău și Cahul și-au perfecționat competențele în examinarea copiilor victime ale violenței sexuale

2

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) a organizat, în luna noiembrie, o serie de instruiri esențiale dedicate medicilor legiști din regiunile Bălți, Chișinău și Cahul. Activitățile au avut scopul de a îmbunătăți competențele profesionale ale specialiștilor în examinarea medico-legală a copiilor victime ale violenței sexuale, contribuind astfel la creșterea calității intervențiilor în cazurile de abuz.

La instruiri au participat 50 de medici legiști, care au avut ocazia să învețe și să aprofundeze următoarele aspecte:

  • Principiile etice și bunele practici în examinarea victimelor minore;
  • Documentarea corectă și detaliată a cazurilor, esențială pentru stabilirea adevărului și protecția copilului;
  • Comunicarea cu copilul și familia în timpul examinării, o etapă delicată care necesită empatie și profesionalism;
  • Colaborarea intersectorială, vitală pentru asigurarea unui răspuns prompt și coordonat în cazurile de violență asupra copiilor.

Instruirile au fost bine primite de participanți, care au subliniat valoarea informațiilor și aplicabilitatea acestora în activitatea lor profesională:

  • „Informațiile primite sunt utile pentru activitatea noastră zilnică.”
  • „Am apreciat abordarea practică și exemplele clare. Am învățat tehnici noi de comunicare cu victimele.”
  • „Aceste instruiri ne-au ajutat să ne perfecționăm.”
  • „Colaborarea interdisciplinară este cheia unei intervenții eficiente.”


    Activitatea este realizată în cadrul proiectului „Servicii mai bune pentru copii în contact cu sistemul de justiție, părinți și adolescente”, implementat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii (CNPAC) în parteneriat cu UNICEF Moldova, cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare.

    Vezi și: Lansarea serviciului de tip Barnahus la sudul Moldovei, tot mai aproape: A demarat programul de instruire specializată pentru profesioniști