Modelul Barnahus este centrat pe abordarea multidisciplinară și intersectorială, asigurând colaborarea profesioniștilor din diferite domenii (judiciare, sociale, medicale) care vin să acorde servicii specializate copilului „sub același acoperiș”.
Concept
Istoricul dezvoltării Serviciul de tip Barnahus în Moldova
Numele Barnahus provine din Islanda, ceea ce înseamnă “casă pentru copii”. Islanda a fost prima țară din Europa care a înființat primul Centru de tip Barnahus în anul 1998. În Republica Moldova ideea dezvoltării unui astfel de serviciu specializat pentru copiii victime/martori ai infracțiunilor după modelul Barnahus a fost intens promovată de către Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii începând cu anul 2006. La baza deciziei de a face pledoarie pentru dezvoltarea acestui serviciu specializat pe modelul Barnahus a stat experiența CNPAC de acordare a asistenței copiilor în cadrul Centrului de asistență psihosocială a copilului și familiei „Amicul”.
Astfel, urmare a activităților realizate de CNPAC în vederea dezvoltării serviciilor Barnahus în Moldova, la 27 decembrie 2019, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 708, prin care pune în sarcina autorităților de la nivel central, crearea a 3 centre regionale de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor (la Nord – municipiul Bălți, în Centru – municipiul Chișinău și la Sud – municipiul Cahul).
Prin același act normativ a fost aprobat Regulamentul cadrul cu privire la activitatea Centrelor regionale și Standardele minime de calitate. Acest serviciu întrunește standardele internaționale în domeniu justiției prietenoase și vine să soluționeze o problemă gravă –victimizarea copiilor în cadrul procedurilor penale.
Scopul serviciului
Scopul Serviciului de tip Barnahus este de a facilita procesul de colectare a probelor concludente și utile în cadrul procesului penal și de a oferi copiilor asistență specializată, care să asigure prevenirea revictimizării și/sau retraumatizării acestuia în acest proces.
Tipurile de asistență specializată
În cadrul centrelor regionale copiilor victime/martori ai infracțiunilor se acordă următoarele tipuri de asistență specializată:
- Audiere în condiții speciale
- Evaluare psihologică
- Examinare medico-legală
- Asistență pentru asigurarea protecției copilului în situație de risc
- Asistență psihologică în criză
- Asistență juridică
Standardele europene
Modelul Barnahus este recunoscut drept un model de bună practică, receptiv la nevoile copilului, multidisciplinar și interinstituțional, răspunzând intereselor copiilor victime și/sau martori ai violenței.
Astăzi, principiile și practicile Barnahus sunt, implicit și explicit, reflectate și promovate în multe cadre europene juridice și de politici începând cu Consiliul Europenei (CoE) și Uniunea Europeană (UE), incluzând „Convenția Consiliului Europei cu privire la protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și abuzului sexual” (2010).
Standardele Europene sunt o serie de principii, activități transversale, funcții centrale și aranjamente instituționale care permit intervenții profesioniste în interesul copilului.
Aceste standarde de calitate includ:
- Interesul superior al copilului
- Drepturile copilului de a fi auzit și informat
- Prevenirea întârzierilor nejustificate
- Organizare multidisciplinară și interinstituțională
- Grupul țintă
- Un mediu receptiv la nevoile copilului
- Planificare inter-instituțională și managementul de caz
- Interviuri judiciare
- Examinare medicală
- Servicii terapeutice
- Construirea capacității
- Prevenție: Împărtășirea informațiilor și construirea competenței externe.
Alte detalii despre standardele de calitate pentru buna funcționare a Centrelor de tip Barnahus, pot fi citite aici