Vor lucra mai conștient cu copiii victime/martori ai violenței: Circa 90 de specialiști de la sudul țării, în vizită la primul centru de tip Barnahus din Moldova

51

Circa 90 de specialiști din domeniile social, medical, legal și educație au vizitat, în perioada februarie-aprilie curent, primul centru de tip Barnahus din Moldova. În cadrul a 5 vizite de studiu, specialiștii din sudul țării s-au familiarizat cu principiile și standardele de activitate a serviciului cu specializare înaltă de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor. 

Totodată, aceștia au avut posibilitatea de a interacționa cu colegii lor de la nord, preluând cele mai bune practici de asistență a copiilor pe care le vor putea pune în aplicare în cadrul Centrului regional de tip Barnahus care urmează să fie deschis la Cahul.

Ultima vizită, care s-a desfășurat pe 29 și 30 aprilie, a întrunit specialiști din Taraclia, Ceadâr-Lunga și Comrat, beneficiind de o instruire specială cu privire la standarde și principii de activitate – lucru ce îi va ajuta să perceapă eficiența acestui serviciu și modul în care ar trebui prestată asistența în beneficiul unic al copilului.

Informăm că Centrul regional de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor Barnahus Nord este un serviciu de specializare înaltă creat pentru a acorda copiilor victime/martori ai infracțiunilor asistență psihologică, juridică, medicală și socială sub același acoperiș prin intervenții imediate, coordonate și profesioniste.

Primul Centru de tip Barnahus a fost instituit, în 2022, în mun. Bălți, de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS). Funcționalitatea acestuia este asigurată de către CNPAC, în baza unui contract de prestări servicii. Centrul deservește următoarele unități administrativ-teritoriale: Briceni, Ocnița, Soroca, Dondușeni, Edineţ, Drochia, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Sîngerei, Floreşti şi mun. Bălți.

Vezi și: Pe parcursul anului 2023, în cadrul Centrului regional de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor Nord au fost asistați 227 copii și 151 adulți